Ajunsesem în acel loc şi scrutam împrejurimile. Înăuntru simţeam un entuziasm aşezat, împletit cu o linişte profundă. Ştiam că ajunsesem ACASĂ, că tot ceea ce mă înconjura îmi aparţinea.
Locul era mirific, situat într-o pădure deasă, cu arbori înalţi ce atingeau cerul. Mă aflăm pe un drumeag. Pe partea dreaptă era doar pădure, în faţa noastră se vedea CASA, în timp ce în partea stângă pădurea urma panta muntelui şi cobora spre vale. Cuprindeam totul cu privirea şi mă bucurăm de sentimentul de a îmbrăţişa din nou acest loc minunat.
Am pornit spre CASĂ, o vilă alb-crem frumoasă, îmbogăţită cu ornamente cu linii curbe, blânde. Am intrat înăuntru. În mijlocul casei era o încăpere pătrată, cu pereţi bogat ornamentaţi, elegantă, împărătească, însă fără mobilă. Ceea ce mi-a atras atenţia, dar care părea firesc în context, era podeaua. Era dintr-o sticlă groasă, transparentă, iar dedesubt se vedeau rădăcini de arbori ce coborau adânc. Parcă ştiam că şi casa în sine este vie, că acelea erau rădăcinile ei, că oricând aş fi dorit m-ar fi putut însoţi şi ghida într-o călătorie în adâncuri.
După ce am revăzut interiorul, care era aşa cum îl ştiam, am ieşit din nou să explorez împrejurimile.
În acest loc totul mi se dezvăluia, atât ceea ce era în mod normal vizibil în natură, cât şi ceea ce este ascuns ochiului omului de rând.
Respiram adânc, trăgând odată cu aerul şi seva vieţii, care era în aceeaşi măsură disponibilă pentru plante, pentru animale şi pentru mine.
Simţeam o fericire nemărginită. Eram ACASĂ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu