“Simbolul este anticipare a unei stări a conştiinţei care
abia acum se naşte.”
Carl Gustav Jung
Jung, unul dintre psihologii care au păşit pe drumul modern
al ştiinţei psihologiei, a fost îndeaproape interesat simboluri şi înţelesul
lor. Acesta a analizat în vasta sa opera nenumărate simboluri, de la cele
apărute în vise, la cele apărute în mitologie sau religie, şi a ajuns la
concluzia că oamenii percep simbolul ca pe ceva care ţine intim de ei, fiind „un fundal creator (...) ridicat din
străfundurile inconştientului lor” (Jung, pg. 73)
Anumitor simboluri le-a dedicat mai multă atenţie, respectiv
cel al pătratului şi al cercului. Le-a analizat atât din perspectivă
psihologică, cât şi religioasă. A realizat însă cât de dificil îi este omului
modern să înţeleagă simbolurile ca mediatori psihici.
„Deşi
cvadritgatea este un simbol străvechi, probabil preistoric, legat întotdeauna
de ideea unei divinităţi demiurgice, în mod curios, omul modern la care apare
astăzi nu o mai percepe astfel.” (Jung, pg. 73)
Jung ne dă numeroase exemple ale cuaternariului sau cuaternitătii
şi a cercurilor sau structurilor întâlnite de-a lungul instoriei, de la
iconografia creştină la filosofia gnostică, la întreg Evul Mediu până în
secolul al XVIII. Nu mai puţin importante sunt reprezentările acestor forme
geometrice întâlnite în visele pacienţilor săi, sub diverse întruchipări:
floare, spaţiu cvadratic (camera, casă), glob, ceas, grădina, fantană
arteziană, patru scaune în jurul mesei. El alocă cuaternitatii un caracter
numinos, demiurgic şi cercului un caracter divin (aurul filosofic – prima
materia - era rotund). Şi mai interesante sunt ipostazele când aceste două
simboluri apar combinate, sub forma unei matrici.
De altfel simbolistica combinată a cercului si pătratului l-a
fascinat si pe Eliade: „Imaginea
tradiţională a Universului este aceea a Centrului traversat de o axă verticală
zenit nadir, şi încadrat de cele patru orizonturi. Cerul este rotund (are forma unui ou), Pământul este pătrat. Cerul acoperă ca o sfera Pământul. Atunci
când Pământul este reprezentat aidoma cutiei pătrate a unei trăsuri, un stâlp
central susţine baldachinul rotund precum Cerul. Fiecăruia din cele cinci
numere cosmologice — patru orizonturi şi
un Centru — îi corespunde o culoare, un miros, un sunet şi un simbol
proprii.” (Eliade, pg 249)
O altă preocupare intensă a lui Jung a fost aceea legată de
filozofia buddhistă, acesta găsind numeroase paralele în cercetările sale între
ştiinţa psihologiei în forma pe care a conturat-o el şi textele orientale
studiate: “Am devenit conştient de
existenţa unei afinităţi şi de posibilitatea de a stabili nişte legături între
ideile mele şi cele de acolo.” (notă: acolo = Est) (Amintiri, Vise, Reflecţii,
Jung, pg 206)
Încercând să decodifice aşadar modul cum este înţeles
psihicul în cultura buddhistă spre deosebire de cultură occidentală, Jung ne
explică: “Psihicul este (...) lucrul cel
mai important, este sufletul atotpenetrant, este esenţa lui Buddha; spiritul
lui Buddha, Unul, dharma-kaya. Tot ce e viaţă izvorăşte din el şi toate
feluritele forme de manifestare se desfac iarăşi în el. Asta este premisa
psihologică fundamentală de care orientalul este pătruns în fiecare fibră a
fiinţei sale, care îi determina toate gândurile, sentimentele şi faptele,
indiferent de credinţă pe care şi-ar declara-o.” (Opere Complete 11, Psihologia
religiei vestice şi estice, Jung, pg 518)
El observă aşadar că pentru oriental lumea interioară este
deosebit de importantă, este partea de psihic care, antrenată prin tehnici de
introspecţie specifice, poate duce la desăvârşire. Tehnicile contemplative au
rolul lor precis şi un scop ultim bine definit: depăşirea tuturor stărilor
negative şi ataşamentelor minţii, iar, în final, unificarea cu tot ceea ce
este, starea de „nirvana”. Această unificare poate să însemne la fel de bine
integrarea celor două părţi ale psihicului – conştient şi inconştient, sau mai
bine zis, realizarea tuturor structurilor inconştiente în conştient.
“Deoarece
inconştientul este matricea spirituală,
de el e ataşată calitatea creativităţii, el este locul de naştere al formelor
de gândire (…). De vreme ce formele inconştientului nu aparţin niciunui timp,
deci sunt aparent eterne, atunci când sunt realizate conştient oferă un
sentiment de atemporalitate. (...)
O
atitudine introvertită, în care accentul cade nu pe lumea exterioară (lumea
conştiinţei), ci pe factorul subiectiv (fundalul conştiinţei), determina în mod
necesar manifestările caracteristice ale inconştientului, anume structuri
arhaice de gândire, amestecate cu sentimente „ancestrale” sau „istorice” şi, pe
deasupra, cu sentimentul indeterminării,
al atemporalităţii şi unităţii.” (Opere Complete 11, Psihologia religiei
vestice şi estice, Jung, pg 523)
Atunci când conţinuturile inconştiente năvălesc peste
conştient, ele o fac sub forma unor simboluri. Atunci când nu există
capacitatea de înţelegere, atât stările cât şi simbolurile aferente pot fi
foarte uşor catalogate ca aparţinând unor dereglări psihice. Aceste stări pot
fi copleşitoare pentru persoanele fără practică. Jung însuşi a avut partea sa
de stări de confuzie în perioada când şi-a sondat şi s-a confruntat cu propriul
inconştient.
„Dacă
privesc astăzi retrospectiv şi reflectez la sensul celor întâmplate în perioada
pe care am consacrat-o fantasmelor, am impresia că am fost subjugat de către un
mesaj care a venit spre mine cu o forţă
copleşitoare. În imagini erau lucruri care nu mă mai priveau pe mine, ci pe
mulţi alţii. Am început să nu-mi mai aparţin doar mie însumi, să nu mai am
acest drept (...). Atunci m-am pus în slujba sufletului.” (Amintiri, Vise,
Reflecţii, Jung, pg 200)
Instrumente folositoare în acea perioadă dificilă, au fost
pentru Jung desenele, ale căror tipare regulate (cercuri, pătrate) le va regăsi
mai târziu în cultură orientală în reprezentările
mandalelor, sau yantrelor, care sunt instrumente rituale destinate
contemplării cu scopul „transformării
conştiinţei yoghinului în conştiinţa cosmică a divinităţii”. (Opere Complete
11, Psihologia religiei vestice şi estice, Jung, pg 83).
Mandalele conţin, pe lângă formele geometrice mai sus
menţionate, nenumărate alte simboluri vizuale (lotusi, soarele, luna,
divinităţi) care au la rândul lor semnificaţii individuale. Spre exemplu
flacăra, care reprezintă elementul masculin, iese din lotus, care stă pe o luna
crescătoare (elementul feminin), iar alăturarea celor două simboluri reprezintă
uniunea (dintre conştient şi inconştient). Cele două mâini unite ale zeităţilor
sunt simbolul uniunii spiritualului cu materialul. Descifrarea unei mandale
reprezintă aşadar un proces complex.
Jung, având aşadar şi exemplul propriului proces interior, a
explicat mandalele ca fiind autoreprezentari ale unor procese interioare,
încercări de centrare ale sinelui în lupta sa între conştient şi inconştient.
“Imaginile
mele reprezentând mandale erau criptograme
despre starea sinelui meu, care îmi erau furnizate zilnic. Vedeam cum lucra
sinele, adică totalitatea mea. La început, am putut sesiza asta, ce-i drept,
numai intuitiv; însă mi se păru de atunci că desenele mele aveau cea mai mare semnificaţie, aşa că le-am aparat
că pe nişte perle rare.” (Amintiri,
Vise, Reflecţii, Jung, pg 204)
Având încredere în procesul interior şi în valoarea
expresivităţii creative a acestuia, Jung a ajuns să decodifice şi să explice
mandalele:
“Abia
când am început să desenez mandale, am văzut că totul, toate căile pe care
mergeam şi toţi paşii pe care-i făceam duceau înapoi la un punct, şi anume la
punctul din mijloc. Am înţeles tot mai clar că mandala este centrul. Ea este expresia tuturor drumurilor. Ea este drumul spre centru, spre
individuaţie.” (Amintiri, Vise, Reflecţii, Jung, pg 204)
Fiind alcătuită din pătrate, cercuri şi nenumărate alte
simboluri, mandala este o structura grafică la fel de complexă ca şi psihicul
însuşi.
“Doar
treptat am realizat ce este mandala
de fapt (…). Este sinele, este
totalitatea personalităţii, care, dacă totul decurge bine, este armonioasă,
dar care nu suportă nici un fel de autoamăgiri.(…) Mandala reprezintă această
monadă şi corespunde naturii macrocosmice a sufletului.” (Amintiri, Vise, Reflecţii,
Jung, pg 204)
Jung duce chiar mai departe decriptarea mandalei, ridicând-o
la rangul de „simbol unificator”: „Totalitatea cercului celest şi formă
pătrată a pământului, care conţine cele patru principii sau elemente sau
calităţi psihice, sunt expresia
completitudinii şi a unificării.” (Opere Complete 11, Psihologia religiei
vestice şi estice, Jung, pg 96)
Fig. 1 – Mandala lui
Avalokiteshvara (Buddha Compasiunii)
Totuşi noi nu suntem fiinţe complete până nu devenim în
totalitate conştienţi de toate aspectele psihicului nostru, iar întâlnirea cu
sinele nostru presupune, mai întâi, întâlnirea cu propria umbră, cu „răul”.
Jung a înţeles acest lucru şi a reuşit să vadă „răul” ca pe ceva pozitiv, ca pe
un mijloc de transcendere dincolo de cunoscut.
"Găsisem
în cele din urmă confirmarea că mai existau (...) totuşi oameni care vedeau
răul şi puterea sa ce cuprindea întreagă lume şi, mai mult decât atât, percepeau
rolul enigmatic pe care-l joacă el în eliberarea oamenilor din beznă şi
suferinţă." (Amintiri, Vise, Reflecţii, Carl Gustav Jung, pg 5)
Pe lângă
mandale, care sunt, aşa cum am arătat mai devreme, reprezentări ale unui sine
desăvârşit (vezi Fig. 1), în cultura tibetană întâlnim multe alte imagini
simbolice, cum ar fi cele ale unor zeităţi
şi divinităţi înspăimântătoare (vezi Figurile 2 şi 3). Acestea nu sunt
altceva decât reprezentări ale unor faţete ascunse ale psihicului, ale acelor
aspecte negative ale inconştientului, atât de necesare pentru cunoaşterea şi
depăşirea umbrei cu scopul de a accesa acel domeniu mult mai vast, nemărginit,
reprezentat de resursele inconştientului colectiv. Lama Anagarika Govinda a reuşit să înţeleagă semnificaţia acestor
zeităţi întâlnite în experienţă sa ca pelerin în mănăstirile Tibetului, ca
fiind apariţii doar în aparenţă negative.
Ca şi în basmele tradiţionale din culturile vestice, ele reprezintă „balaurii”,
„demonii” cu care trebuie să se lupte eroul în călătoria sa întru regăsire.
Sunt acel „rău” care depăşit, conduce spre „bine”, spre ceva câştigat, ceva mai
mare.
„Acest
templu era dedicat divinităţilor înspăimântătoare şi celor care inspiră teamă,
forţelor disoluţiei şi transformării, care apar într-o formă distructivă şi
înfricoşătoare acelora care se agaţă de lucrurile acestei lumi şi de propria
lor existenţa limitată, dar care se dovedesc, de fapt, a fi forţele eliberării pentru cei ce
acceptă şi le folosesc într-un sens pozitiv, prin faptul că realizează adevărată
lor natură. Aceste forţe sunt cele care îndepărtează obstacolele, care ne
eliberează de dependenţă, sunt
simbolurile misterului ultim al transcendenţei sinelui în extazul ce apare în
urmă distrugerii întunericului ignoranţei. (Calea Norilor albi, Lama
Anagarika Govinda, pg.40)
Fig. 2 – Zeitate Buddhistă,
Vajrakumara, cunoscută ca puternică în înlăturarea obstacolelor, în distrugerea
forţelor ostile compasiunii şi în purificarea spirituală
Joseph Campbell, scriitor american şi specialist în mitologie,
a analizat nenumărate mituri din diverse locuri de pe planetă şi a descris
călătoria eroului ca fiind întotdeauna un ciclu
complet, o călătorie ce porneşte de la necunoscut către cunoscut, o
călătorie întru desăvârşire. Aceasta cuprinde trei mari stadii, fiecare cu mai
mulţi paşi necesari: pornirea în
călătorie, faza în care eroul părăseşte lumea confortabilă şi familiară şi
se aventurează în necunoscut, iniţierea,
în care personajul este supus unei serii de teste în care trebuie să-şi
demonstreze tăria de caracter, situaţii în care se întâlneşte cu diverse
arătări, care mai de care mai înspăimântătoare, pe care trebuie să le învingă,
şi, în final, reîntoarcerea, în care eroul revine şi aduce bogăţiile
cuceririlor sale înapoi, pentru beneficiul celor mulţi.
Eliade ne
povesteste despre atacul lui Măra, „Moartea” asupra lui Buddha, chiar inainte
ca acesta sa atinga iluminarea, sub pomul Boddhi: „Căci acest mare zeu ghicise că descoperirea iminentă a salvării,
oprind ciclul etern al naşterilor, morţilor şi renaşterilor, va pune capăt
domniei sale”. Atacul este lansat printr-o armata terifianta de demoni,
strigoi si monstri, insa Buddha, datorita factorilor mentali benefici
dezvoltati in timp, ramane neatins de ei. „Atunci
Glia se arată pe jumătate şi chezăşuieşte spusele lui Sakyamuni. Însă Măra,
Moartea, este, în acelaşi timp, şi Kăma, Erosul, în ultimă instanţă, Spiritul
Vieţii — căci în acelaşi timp viaţa însăşi este ameninţată de salvarea pe care
Bodhisativa se pregăteşte să o ofere lumii. (...)Învins, Măra se retrage
înainte de sosirea dimineţii ” (Eliade, pg 282)
Fig. 2 – Zeitate Buddhistă, Dugon
Trakshad, reprezintă înlăturarea interfetelor care se nasc din iluzie –
mândrie, avariţie, etc, care întunecă natura în esenţa pură a minţii
Eliade ne mai povesteste despre experientele sale avute in
India, cand a luat contact cu Yoga si meditatia. El spune ca in practica Yoga „obstacolele mari pentru viaţa ascetică şi
contemplativă izvorau din activitatea inconştientului, din aşanumitele sanskara
şi vasana, ,,impregnări", „reziduuri", „latenţe", care constituie ceea ce psihologia abisală
denumeşte prin „conţinuturile",
„structurile",
„pulsiunile"
inconştientului. (...) Se lucra deci asupra conţinuturilor inconştientului ca să
fie „arse". Căci,
spre deosebire de psihanaliză, yoga consideră că pulsiunile inconştientului pot
fi controlate.” (Eliade, pg 58)
Ceea ce ne descriu aşadar Lama Govinda, Campbell si Eliade
reprezintă chiar efortul transcenderii umbrei şi întâlnirea cu sinele cel mai
înalt, aşadar unificarea despre care ne vorbeşte Jung.
„Ele sunt întruparea celei mai înalte cunoaşteri, care, asemenea unei
explozii de lumină orbitoare, îi va distruge pe aceia care nu sunt încă
pregătiţi să o accepte. ” (Calea Norilor albi, Lama Anagarika Govinda, pg.40)
De altfel şi
Jung ne amintea cât de importante sunt simbolurile ca mijloace de comunicare
între cele două lumi: cea a conştientului - a cunoscutului, şi cea ascunsă - a
inconştientului, a necunoscutului:
„Din punct de vedere psihic, simbolurile
arhetipale (...) fac posibilă canalizarea energiei inconstienului colectiv spre
conştiinţa. Absenţa simbolurilor arhetipale mijlocitoare generează nevroze sau
chiar psihoze, precum şi alte perturbări ale vieţii spirituale sau sufleteşti.”
(În lumea arhetipurilor, Carl Gustav Jung, pg 86)
Pentru un
psiholog, aşadar, simbolurile sunt foarte importante, acestea fiind „chei” care
deschid şi decriptează structuri profunde şi ascunse din psihicul nostru vast
şi complex. Capacitatea de a putea descifra simboluri poate face diferenţa
între o terapie de succes şi una ratată, sau între un diagnostic corect şi unui
greşit. Caci „Cunoaşterea (...)
simbolurilor „ne ajută să descoperim prezenţa transcendentului şi a
supraistoricului în viaţa de toate zilele" (Eliade). Capacitatea această
se obţine printr-o cultură vastă, printr-o curiozitate activă şi printr-o
atitudine deschisă cu privire la modul cum poate comunica psihicul uman.
Bibliografie:
Carl Gustav Jung - Amintiri, Vise, Reflecţii, Editura
Humanitas, Bucureşti i, 1996
Carl Gustav Jung - În lumea arhetipurilor, Editura Jurnalul
Literar, Bucureşti, 1994
Carl Gustav Jung - Opere
Complete 11, Psihologia religiei vestice şi estice, Editura Trei,
Bucureşti, 2010
Gueshe Rabten – Mintea în Buddhismul Mahayana, Editura
Herald, Bucureşti, 2013
Lama Anagarika Govinda - Calea
norilor albi, Editura Herald, Bucureşti, 2004
Mircea Eliade – Istoria ideilor si credintelor religioase,
vol II, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2000
Mircea Eliade – Incercarea labirintului, Editura Dacia, Cluj
Napoca, 1990
S. B. Dasgupta - Buddhismul
Tantric, Editura Herald, Bucureşti, 2012
Resurse electronice:
Carl Gustav Jung - Arhetipurile
şi inconştientul colectiv, document electronic
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu