(15.08.2013)
Sunt într-un tren, nu din cele moderne. Interiorul compartimentului este un pic diferit de cele pe care le știu, este pătrat. Bănuiesc că am fost într-o călătorie lungă, dovadă fiind faptul că toate lucrurile mele sunt împrăștiate peste tot: bluze, pantaloni, și alte obiecte de îmbrăcăminte. Este cam dezordine. Printre lucrurile aruncate în toate părțile, un document de câteva sute de pagini, nelegat. Știu că este neterminat. Este un manuscris, însă nu îmi este clar din afara visului dacă lucrez eu la el sau doar îl studiez. Oricum, este important.
Sunt într-un tren, nu din cele moderne. Interiorul compartimentului este un pic diferit de cele pe care le știu, este pătrat. Bănuiesc că am fost într-o călătorie lungă, dovadă fiind faptul că toate lucrurile mele sunt împrăștiate peste tot: bluze, pantaloni, și alte obiecte de îmbrăcăminte. Este cam dezordine. Printre lucrurile aruncate în toate părțile, un document de câteva sute de pagini, nelegat. Știu că este neterminat. Este un manuscris, însă nu îmi este clar din afara visului dacă lucrez eu la el sau doar îl studiez. Oricum, este important.
Faptul că trebuie să cobor din tren mă ia prin surprindere. Am ajuns unde trebuia (?) sau doar trebuie să cobor, nu știu. Încerc să-mi adun cât pot de repede toate lucrurile, inclusiv manuscrisul, și le arunc într-o valiză veche. Le arunc foarte dezordonat și închid valiza. Știu că nu am adunat tot, mai sunt haine aruncate prin compartiment, însă nu pot risca să rămân în tren. Cel mai de preț lucru, manuscrisul, este însă în valiză.
Dau să cobor în ceea ce nu pare neapărat o gară, mai degrabă o haltă. Trenul nu are o scară pe care să cobor, iar înălțimea este destul de mare. Mă încurcă și geamantanul voluminos. Lângă vagon vine un băiat foarte disponibil care îmi spune că mă ajută. Îmi ia mai întâi geamantanul și apoi îmi face semn să cobor. Reușesc să cobor, însă îl văd pe ștrengar că urcă în vagonul alăturat din dreapta împreună cu valiza mea. Îmi dau seama că m-a înșelat, s-a oferit să mă ajute că să îmi șterpelească geamantanul. A pornit și trenul iar el îmi face semne de adio hlizindu-se. Trickster-ul!
Sunt disperată, de parcă toată averea mea stătea în acel geamantan, în acel manuscris. Mă uit în jur, încercând să găsesc un ajutor. Nimeni. De suit în tren nu mai am cum, e prea înalt și e și în mișcare. Rămân acolo descumpănită. Parcă și eu sunt a nimănui.
Amintirea urmatoare este dupa ceva timp. Parca am evaluat situatia, si mi-am dat seama ca nu prea am incotro. De gasit baiatul cu geamantanul nu prea sunt sanse. Imi dau seama insa ca mai lasasem niste haine in compartiment. Avand in vedere ca acelea ar fi reprezentat singura mea avere, imi pun in cap sa le recuperez. Stiu ca trenul va reveni in gara, ceea ce se si intampla. Ce este straniu este ca trenul vine din exact aceeasi directie din care am venit si eu cu el.
Ma vad acum in compartiment, adunand cu frenezie bluzele si lucrurile care au mai ramas imprastiate in compartiment. Stiu ca nu am destul timp, asadar le arunc pe peron (pe pietrisul dintre doua linii, pentru ca nu exista un peron propriuzis). Se face un morman de haine. Deodata imi dau seama ca trenul a pornit, cumva in viteza. Iar m-a luat prin surprindere, pentru ca nu am auzit fluierul de atentionare. Sar din tren pe mormanul de haine. Ma vede conductorul si face semne furioase catre mine. Mi-e teama ca va opri trenul si va veni sa ma admonesteze ca am sarit din mers. Trenul este in plina miscare, iar eu nu stau deloc bine langa el. Mai mult, din cealalta directie vine un alt tren. Sunt prinsa intre cele doua. Intre ele pe jos sunt imprastiate si hainele mele, doar niste zdrente, singura mea avere. Manuscrisul l-am pierdut...... Iar manuscrisul este cheia.
Straniu, nici macar un moment nu mi-a trecut prin cap sa caut sa vad daca baiatul strengar mai este inca in tren.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu